miercuri, 20 august 2014

INVITAŢIE LA COLABORARE.

La umbra stejarilor falnici cresc şi flori care, deşi mici, întregesc biotopul. Pe acest principiu, în umbra marilor lucrări istorice şi monografice ale „stejarilor” profesionişti, fiecare cetăţean este o mică floare care păstrează amintiri despre urbe dar, care ar trebui să înflorească pentru a răspândi parfumul de epocă şi concitadinilor. În lucrarea intitulată „Planul unei monografii de istorie locală” - 1935 (care poate fi consultată la biblioteca Arhivelor Naţionale Bacău) profesorul N.A. Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Monografii Istorice „prof. N.Iorga” făcea recomandări celor care erau invitaţi să întocmească monografii locale. Merită evidenţiată următoarea recomandare: „ Se va însemna cu preciziune: numele, etatea, cultura şi starea celui ce dă informaţiile. Se vor cere ştiri dela cei mai inteligenţi bătrâni, necărturari, chemaţi la un loc (2-3 inşi măcar) care vor povesti sincer, neinfluenţaţi de întrebător.” În epoca Internetului, este simplu să ne conformăm recomandării. Vă invit aşadar, să ne grupăm toţi cei care, tineri sau bătrâni, necărturari, putem reînvia amintirile despre evenimentele vieţii oraşului nostru întru păstrarea lor în memoria colectivă. Să convingem cunoştinţele în vârstă, bunicii, părinţii să povestească despre oraş şi despre faptele cetăţenilor. Să povestim şi noi, indiferent de vârstă, faptele trăite. Privim cu uimire ilustratele şi documentele vechi; aceeaşi uimire o vor trăi şi urmaşii, privind relatările noastre. Să fim „necărturari” dar să... scriem. Important este să nu devenim ridicoli şi să ne propunem doar o addenda la lucrările profesioniştilor. Marile romane sunt gustate de puţină lume, basmele simple hrănesc spiritual poporul!
Aşadar, vă invit la colaborare!


Volumul 1.  Monografiile urbei Bacău. 

Nu se poate adăuga o pagină la istoria urbei Bacău nefăcând referiri la primele lucrări monografice. Un simplu gest de respect pentru munca înaintaşilor concetăţeni mă determină să prezint contemporanilor mei câteva lucrări care constituie jaloane istorice. 
Intenţia declarată de a lăsa urmaşilor mărturiile păstrate de documentele epocilor trăite de cetăţenii băcăuani a fost materializată şi de cercetătorii contemporani nouă şi lista principalelor realizări editoriale este bogată.
Click aici pentru articolul complet!

Volumul 2.  Casele de paiantă.
Datele centralizate de INS la ultimul recensământ arată că o treime din totalul clădirilor din țară sunt din paiantă sau din chirpici. În ele trăiesc 4,3 milioane de români 3,4 milioane de persoane în mediul rural şi 857.000 de persoane în mediul urban.


Volumul 3.  Piaţa Cristoveanu.
Pentru mulţi concetăţeni, probabil că această imagine este necunoscută. Una dintre pieţele centrale ale urbei are o istorie care merită a fi reamintită şi reintrodusă în memoria cetăţenească. De ce piaţa "Cristoveanu"? În memoria unui onorabil cetăţean al urbei! Istoria oraşului nostru consemnează faptul că la începutul secolului al XIX-lea au venit şi s-au stabilit aici primii armeni. 
                                                      Click aici pentru articolul complet.

Volumul 4.  Biserica Armeană.
O clădire considerată cândva o bijuterie a arhitecturii băcăuane, Biserica Armenească, este astăzi doar subiect al amintirilor consemnate în monografii şi alte lucrări beletristice sau în poveştile la o bere ale pensionarilor. Clădită de armenii din Bacău în anii 1848-1858, biserica se ridica majestos în zona centrală a urbei fiind mult timp jalon de orientare în geografia oraşului. Demolată în anul 1977 când cutremurul a produs multe pagube materiale şi sufleteşti unor concitadini, misterul dispariţiei din peisaj rămâne şi azi un "lung prilej de vorbe şi de ipoteze". Trecerea în revistă a consemnărilor despre monumentala biserică încearcă să restabilească cronologia evenimentelor pentru extragerea din mozaicul poveştilor a adevărului. Invit pe toţi cei care pot completa şirul amintirilor să o facă fără reţinere !
Citiţi articolul complet făcând click aici

 
Volumul 5.  Statuia  fără  inscripţie.
Oricare trecător prin preajma unei statui aruncă o privire către inscripţia de pe soclu pentru a-şi potoli curiozitatea de a afla cine se ascunde sub chipul sculptat. Condus de aceeaşi curiozitate, află şi epoca în care chipul era viu, activ în colectivitatea ce avea să-i aprecieze eforturile într-atât încât să subvenţioneze cu recunoştinţă veşnica întruchipare în piatră sau metal. În Bacău, există o statuie fără vreo inscripţie dar, toţi citadinii ştiu a cui este „după tristeţe, după singurătate, după povara ce apasă trupul, acum de bronz”. Povestea statuii o puteţi afla din mărturisirile celor implicaţi în realizarea ei, citind aici:

Volumul 6.  Mână birjar şi du-mă... în oraş!


Majoritatea cărţilor poştale ilustrate de epocă, editate pentru Bacău, au ca element de decor „birja”. Acest „taxi de epocă” a ajuns să fie, pentru fotografii şi graficienii epocii, un simbol al oraşului. Monografia urbei noastre merită o addenda care să prezinte câteva detalii din istoria birjelor şi a birjarilor consemnate în volume literare dar, şi în documente de arhivă prezentate în premieră.
Dacă v-am provocat curiozitate, lecturaţi articolul făcând click AICI !
  
Volumul 7.  O dorinţă numită tramvai.

 E frumos dacă titlul vă duce cu gândul la romanul autorului american  Tennessee Williams dar, trebuie să vă dezamăgesc declarând că altul este subiectul articolului. Cu cincizeci de ani înainte de apariţia romanului, tramvaiul a fost un vis pentru unul dintre concetăţenii noştri. Dacă a fost doar o ideie năstruşnică sau a fost o ideie bună de modernizare a oraşului, ce trasee erau stabilite, care au fost reacţiile societăţii civile băcăuane şi dacă visul s-a îndeplinit, puteţi afla dacă  faceţi click AICI !

Volumul 8Băcăuani, vă ordon: schimbaţi numele!


Competenţa de a analiza orientarea politică, efectele asupra vieţii sociale ale strategiei de aplicare a programului politic susţinut şi aplicat de guvernările mareşalului Ioan Victor Antonescu (4 sept. 1940 – 23 aug. 1944) aparţin, incontestabil, istoricilor şi specialiştilor în analize socio-politice. 
Dreptul de a analiza însă, efectele directe asupra stării colectivităţii şi reacţiile acesteia la aplicarea strategiei aparţine oricărui membru al colectivităţii. În baza acestui raţionament voi încerca să prezint concitadinilor mei un eveniment istoric care putea să ne afecteze pe toţi.... continuare AICI !
Volumul 9Povestea unei străzi.

Reţeaua stradală a Bacăului a cunoscut de-a lungul timpului o permanentă dezvoltare. Pornind de la cele aproximativ cincizeci de "uliţe şi hudiţe" inventariate în anul 1865, reţeaua stradală a fost adaptată permanent la nevoile de deplasare rapidă şi sigură a cetăţenilor urbei Bacău. Chiar dacă se înregistrau şi abuzuri ale unor proprietari care blocau sau chiar integrau în loturile lor şi uliţele de acces ale vecinilor, mulţi cetăţeni onorabili au donat concitadinilor suprafeţe apreciabile din terenurile lor spre utilizare comună. Despre un astfel de caz fericit vă propun să citiţi în acest documentar. Recunoaşteţi această imagine? E posibil să călcaţi zilnic sau doar ocazional pietrele acestei străzi dar, şi din alt cartier fiind, puteţi afla povestea unei străzi făcând click AICI !

Volumul 10.  Pârâul Negel, coșmarul băcăuanilor.

 
Inundații provocate de Bistrița, Negel și Bărnat în 1930

Un firicel de apă care se scurge de pe culmea Pietricica pentru a parcurge un traseu de 17 km până își depune apele în râul Bistrița a devenit subiect de coșmar pentru băcăuani. De sute de ani, apele izvorului transformat în pârâul Negel, aproape invizibile multe luni din an, deveneau năvalnice aproape în fiecare primăvară și toamnă, atunci când ploile torențiale se descărcau în bazinul său hidrografic de numai 25 km-pătrați. Necruțătoare, apele părăseau albia pentru a se răspândi în cartierele de nord ale Bacăului, inundau casele și grădinile și lăsau pe drumuri zeci de familii care locuiau în casele insalubre din zonă. Lupta băcăuanilor cu Negelul s-a încheiat cu victoria oamenilor dar, și astăzi, atunci când doar ploile mai umplu strada Mioriței, locuitorii vârstnici retrăiesc coșmarul zilelor când pe acolo curgea furios pârâul al cărei poveste o puteți afla făcând clik AICI.


Volumul 11Palatul Camerei de Comerț și industrie din Bacău.



La începutul secolului al XX-lea, în vechea zonă centrală a orașului s-au înmulțit casele funcționarilor și reprezentanților tinerei burghezii mici și mijlocii. Chiar dacă aveau un stil arhitectural modest, clădirile de tip „vagon” , cu prăvălie la parter și apartament la etaj transformau peisajul stradal în unul pe verticală. Suprafețele mici de teren disponibile în zona centrală obligau proprietarii să accepte case cu fațada la stradă și curți mici, laterale. Doar casele boierești aparținând potentaților politici sau marilor proprietari și industriași, beneficiind de terenuri generoase oferite de zonele mai depărtate de centru, aveau o alură monumentală, cu curți și grădini spectaculoase. La începutul secolului al XX-lea, atunci cînd zona centrală se extindea rapid către periferia orașului, în zona  de sud a apărut o construcție care a obținut repede statutul de „palat”. Povestea acestui palat o puteți afla făcând clik AICI.

Volumul 12.  Povestea parcului din Bacău.



În urmă cu două secole, fiecare casă avea în jur câte o grădină cu flori și pomi iar cei cinci-șase mii de băcăuani nu simțeau nevoia unui parc. În deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea Dimitrie Cracti, primul prefect al județului Bacău, a avut inspirația să amenajeze în fața bisericii „Sfântul Nicolae“, în locul oborului de vite, o „Grădină publică” oferind satisfacții celor aproximativ zece mii de băcăuani. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, peste o sută de cetăţeni de frunte ai Bacăului au constatat că „grădina din centrul municipiului este prea mică...”, au solicitat și apoi au luptat pentru inființarea unui parc care să asigure relaxarea celor peste treizeci de mii de oameni care populau urbea Bacău atunci. În suta de ani scursă de atunci, parcul a suferit permanente modificări. S-a schimbat de cinci ori numele, s-a micșorat permanent suprafața în favoarea unui cartier de blocuri sau a unor clădiri cu diverse destinații, s-a modificat structura arboricolă. Suntem acum peste o sută optzeci de mii de concitadini și marea majoritate dintre noi privim cu indiferență la soarta incertă a acestui parc. Apar noi împrejmuiri care reduc suprafața verde, se distrug sau chiar dispar opere de artă, se răresc haotic arborii seculari, aleile devin piste pentru bicicliști și, pare-se, actualii „cetățeni de frunte” ai urbei au îngenunchiat. A venit timpul, ca amintindu-ne de ziua de naștere a parcului, să-i asigurăm și supraviețuirea!
Povestea acestui parc o puteți afla făcând clik AICI.

Volumul 13Palatul Municipal din Bacău.

Cele mai multe dintre locuințele urbei erau rudimentare, compuse din barace mici, în pământ, cu podețuri înaintea ușilor și cu mușchiu verde pe acoperământuri. Frecventele inundații produse de râul Bistrița și afluentul său, pârâul Negel, împreună cu desele incendii au distrus casele și au impus soluții ieftine de refacere a acestora. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost construite câteva clădiri confortabile. Nivelul modernității în arhitectura urbană a fost mărit atunci când au fost construite câteva clădiri publice, cu etaj și numeroase camere, numite imediat de cetățeni, palate. Patrimoniul arhitectural al orașului s-a îmbogățit ca urmare a construcției Palatului municipal” (1897), ulterior numit „Palatul Ateneului” și a Palatului Administrativ (1889). Istoria acestei clădiri o puteți afla făcând clik AICI

Volumul 14Supraviețuitorul.

Viața oamenilor și a omenirii s-a desfășurat și se desfășoară, în secvențe marcate de răsăritul și apusul soarelui. Încă din vremurile antice, oamenii au inventat diverse instrumente pentru a marca succesiunea zilelor și pentru a memora evenimentele în diverse modele de calendare.
Dacă inițial ceasurile erau dispozitive de uz colectiv, cu timpul, au devenit accesorii de uz personal, ajungând în zilele noastre, să fie accesibile chiar și copiilor. În evoluția tehnologică a ceasurilor, un moment crucial a fost marcat de realizarea orologiilor. Ceasuri de uz colectiv, amplasate în locuri frecventate de cetățenii cetății, vizibile pentru întreaga colectivitate, orologiile au devenit simboluri ale localităților. 
Un astfel de instrument de măsură și de marcare a timpului, amplasat în turnul Palatului Administrativ,  a devenit un simbol al urbei Bacău și rămâne un supraviețuitor centenar. Povestea „supraviețuitorului” și a semenilor lui o puteți afla făcând clik AICI.